Home » Istorie » 500 de monede vechi de trei secole, descoperite sub podeaua unei biserici din Slovacia

500 de monede vechi de trei secole, descoperite sub podeaua unei biserici din Slovacia

Publicat: 31.03.2020
Monedele au fost descoperite sub podeaua bisericii din Obišovce, Estul Slovaciei.

Arheologii din Slovacia au anunţat că au descoperit un vas de ceramică cu 500 de monede din secolul XVIII sub podeaua unei biserici din oraşul Obišovce, din estul ţării. Aceştia explică faptul că vasul a fost ascuns în fundaţia unei biserici renascentiste peste care a fost construită o nouă biserică în secolul XIX, notează The History Blog.

Analiza monedelor descoperite a relevat că acestea erau, în mare parte, monede speciale emise de către minele din Pincipatul Ungariei Superioare pentri a-şi plăti lucrătorii. Arheologii explică faptul că metale precum cuprul, fierul, argintul darşi unele pietre preţioase au fost exploatate începând cu secolul IX, atunci când triburile ungare au ajuns pe teritoriul actual al Slovaciei. De asemenea, în acest „depozit” au fost identificate o serie de monede din argint şi câteva monede din Polonia. Cele mai vechi monede descoperite au fost bătute în anul 1702.

Credit foto: KPU Košice

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că preotul şi locuitorii oraşului sunt cei care au colectat şi depozitat monezile, cel mai probabil într-o perioadă de nelinişte politică şi militară. Cel mai probabil, preotul a uitat de existenţa respectivelor monede sau nu a împărtăşit această informaţie cu alte persoane, astfel că, de-a lungul timpului. banii au rămas sub podeaua bisericii.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad